În diferite epoci, relația dintre părinți și copil a variat foarte mult – de la înstrăinare la o legătură foarte puternică. Chiar și astăzi, în timp ce unii părinți încearcă pe cât posibil să răspundă la fiecare geamăt al lui copilul da, alții aderă la teoria că ar trebui lăsat să plângă și atunci totul va fi bine.
Din ce în ce mai mulți psihologi sunt de părere că lăsarea bebelușului să plângă, așa cum suntem de obicei sfătuiți de un număr mare de persoane în vârstă, îi lasă un sentiment de nesiguranță, care se poate manifesta ulterior în caracterul său.
Oricare ar fi poziția ta, este totuși bine să faci distincția între specii strigăt și încercând să satisfacă nevoile bebelușului nostru. În primele luni, le este dificil să-și dezvolte abilități precum manipularea pentru a atrage atenția, așa că plânsul este de obicei legat de o anumită problemă.
Nu este întotdeauna ușor să determinați cauza, de obicei pornind empiric – ceea ce este de așteptat să fie o problemă, cum ar fi foamea sau un scutec plin. Datorita sistemului de termoreglare inca imatur al nou-nascutului, este bine sa le verificati supraîncălzirea sau răcind.
Ca parte a instinctului matern, există și capacitatea înnăscută de a aprecia și recunoaște în consecință plang a bebelusului. În acest fel, ea poate satisface cel mai adecvat nevoile lui.
Un fapt interesant este că atunci când evaluează plânsul altor bebeluși, femeile nu se descurcă la fel de bine ca atunci când evaluează plânsul propriului copil.
În general, plânsul poate fi împărțit în două tipuri – pentru nevoi fiziologice și sub influența emoții. Primul tip include nevoia de hrana, imbunatatirea conditiilor externe (lumina, caldura, pozitia corpului, reducerea stimulilor disponibili etc.), nu in ultimul rand, nevoia de confort – reducerea durerii, daca este disponibila; uscarea și schimbarea scutecelor, precum și oferirea de condiții bune pentru ca acesta să se odihnească și să doarmă.
Nevoile emoționale includ nevoia de atingere sau îmbrățișare, protecție și, nu în ultimul rând, afecțiune și atenție.
În prezența durerii – de exemplu din cauza colicilor sau a dentiției, plânsul poate fi străpungător și poate începe fără niciun semnal anterior. În aceste cazuri, există și semnale specifice de la bebeluș care sugerează ce organ este cauza disconfortului. Cu colici, de obicei, se contractă, iar la dentiție, de obicei își bagă tot ce pot în gură pentru a ameliora disconfortul.
În unele cazuri, este dificil să recunoști strigătul suprasarcina. Aceasta se referă la stimulii din mediul extern. Astfel, ducerea bebelusului in locuri cu multe persoane, precum si cele cu lumina sporita sau foarte zgomotoase, poate duce la suprasolicitare rapida si aparitia plansului, care cu greu se potoleste in majoritatea cazurilor.
După astfel de stimuli, bebelușul adoarme mai greu, poate chiar să se trezească de mai multe ori și să doarmă prea ușor. Întreaga lor atitudine arată o supraexcitare marcată.
Dacă nu există motive fiziologice, este bine să cauți lipsa nevoilor emoționale pentru plâns. Îmbrățișarea, legănarea, chiar și cântatul sau fredonarea unei melodii sunt potrivite.
Uneori, din cauza slabei reglari a emotiilor la bebelusi, acestea se acumuleaza. Acest lucru se aplică în egală măsură emoțiilor pozitive și negative. Singura modalitate disponibilă de descărcare este plansul. Chiar și noi, adulții, uneori avem nevoie să renunțăm așa sau cum se spune „vărsă-ne durerea”.
Este important ca și mama să fie calmă, pentru că de multe ori bebelușii sunt ca niște antene care detectează suferința la adulți prea ușor și rapid.
Când îi arătăm bebelușului că nu este singur și că are unde să caute și să primească confort, el se simte liber să exploreze lumea din jurul lui, pentru că se simte încrezător că mediul este favorabil.
Bibliografie:
Cartea bebelușului; Martha Sears, William Sears
