Filosofii, artiștii și oamenii de știință au căutat de multă vreme cheia omului nemurire. Chiar dacă evităm bolile mortale sau accidentele, cu toții ne confruntăm cu inevitabilitatea biologică îmbătrânire. Și în timp ce dezbaterea asupra longevității umane a divizat comunitatea științifică de secole, un studiu recent a furnizat noi dovezi pentru inevitabilitatea morții.
Studiul, condus de prof. Fernando Colchero, de la Universitatea din Danemarca de Sud, și Susan Alberts, de la Universitatea Duke din Carolina de Nord, a implicat cercetători de la 42 de institute din 14 țări. Aruncă o nouă lumină teoria îmbătrânirii afirmând că fiecare specie biologică are o rudă viteză fixă de îmbătrânire.
„Moartea omului este inevitabilă. Indiferent câte vitamine luăm, cât de sănătos este mediul nostru sau cât de mult facem mișcare, în cele din urmă vom îmbătrâni și vom muri”, spune Fernando Colchero, expert în statistică aplicată și matematică la biologia populatiei și profesor asociat la Departamentul de Matematică și Informatică de la Universitatea din Danemarca de Sud.
„Am putut să facem mai multă lumină asupra ipotezei rata de îmbătrânire constantăprin combinarea unei cantități fără precedent de date și prin compararea tiparelor de naștere și deces de la nouă populații umane cu informații de la 30 de populații de primate, inclusiv gorile, cimpanzei și babuini care trăiesc în sălbăticie sau în grădini zoologice”, spune conf. Colchero.
În acest scop, cercetătorii au analizat relația dintre speranța de viațăsau vârsta medie la care mor oamenii dintr-o populație și uniformitatea speranței de viațăcare măsoară cât de concentrate sunt decesele la vârste mai înaintate.
Rezultatele arată că pe măsură ce speranța de viață crește, la fel crește uniformitatea deceselor. Egalitatea speranței de viață devine mai mare atunci când mai mulți indivizi dintr-o populație mor la vârste similare, ca în modern Japonia sau Suedia – acolo unde majoritatea oamenilor trăiesc până la 70 sau 80 de ani.
Cu toate acestea, în 1800, uniformitatea speranței de viață era foarte scăzută în aceleași țări. Decesele sunt apoi mai puțin concentrate la bătrânețe, ceea ce duce și la o speranță de viață mai mică.
„Speranța de viață a crescut dramatic și este încă în creștere în multe părți ale lumii. Dar nu pentru că suntem lenți ratele tale de îmbătrânire; motivul este că tot mai mulți bebeluși, copii și tineri supraviețuiesc, iar acest lucru duce la creșterea speranței medii de viață”, comentează Fernando Colchero.
Studiile anterioare ale unora dintre autorii studiului au relevat, de asemenea, un model izbitor între speranța de viață și uniformitatea speranței de viață în rândul populațiilor umane din țările europene preindustriale până în țările industrializate moderne.
Examinând acest model și la primate, studiul arată că este universal și oferă o perspectivă asupra mecanismelor care îl conduc.
„Observăm că nu numai oamenii, ci și alte specii de primate expuse la diferite medii reușesc să trăiască mai mult, reducând mortalitatea infantilă și juvenilă. Totuși, această relație este valabilă doar dacă reducem mortalitatea timpurie, nu prin reducerea ratei de îmbătrânire”, explică Fernando Colchero.
El adaugă că nu totul este pierdut. „Știința medicală avansează într-un ritm fără precedent și poate că știința va fi capabilă să realizeze ceea ce evoluția nu poate: încetini rata de îmbătrânire”.
În studiu sunt implicați Institutul Național pentru Îmbătrânire din SUA, Institutul Max Planck pentru Cercetări Demografice și Institutul de Cercetare a Populației de la Universitatea Duke.
Surse:
Viața lungă a primatelor și ipoteza „rata invariabilă de îmbătrânire” | Comunicarea naturii
