Dr. Rumen Batakchiev este specialist în pneumologie și ftiziologie. În 2013, a absolvit medicina la Facultatea de Medicină a Universității din Tracia, Stara Zagora. De asemenea, urmează o calificare suplimentară în pneumologie intervențională.
Dr. Batakchiev este membru al Asociației Medicale Bulgare, Societății Bulgare de Pulmonare, Societății Bulgare de Somnologie, Societății Europene de Respirație și Asociației Toracice Americane. Interesele sale clinice sunt în domeniul pneumologiei intervenționale, diagnosticul modern, tratamentul și prevenirea bolilor pulmonare. Dr. Rumen Batakchiev practică la Plovdiv. Vorbim cu el despre afecțiunea alcaloză respiratorie și despre cum ne putem ajuta.
– Dr. Batakchiev, ce este alcaloza respiratorie?
– Definiția cea mai exactă este dată de prof. Iluchev în manualul „Fundamentals of Phophysiology”: „Aceasta este o afecțiune în care tensiunea dioxidului de carbon din organism scade, ca urmare a eliberării acestuia cu mișcările respiratorii crescute, în relație. la nevoile metabolice.”
Respirația, ca toate funcțiile vitale, este efectuată automat, iar respirația normală este un proces involuntar care are loc cu cheltuială redusă de energie. Atunci când senzația de dispnee este exprimată clinic, ar putea fi implicate și elemente volitive pentru controlul și corectarea mișcărilor respiratorii. Aici, starea psiho-emoțională a unei persoane are o influență semnificativă asupra funcției respiratorii. Ca exemplu, putem sublinia că deseori starea de frică a cauzat dificultăți de respirație.
– Care sunt cele mai frecvente motive pentru dezvoltarea acestei afectiuni?
– Cea mai frecventă cauză a alcalozei respiratorii este hiperventilația alveolară. Se caracterizează prin episoade repetate de mișcări respiratorii crescute ale unei persoane ca răspuns la stresul mental și frica.
Constipația și dificultățile de respirație se datorează adesea disfuncției tiroidei
În realitatea de astăzi, pe fondul pandemiei covid, majoritatea oamenilor se află sub stres psiho-emoțional. Cei cu un psihic mai instabil pot dezvolta imaginea completă a sindromului de hiperventilație.
– Ce înseamnă sindromul de hiperventilație și prin ce se caracterizează?
– Definiția cea mai exactă a sindromului este dată de prof. Shishkov în manualul său de psihiatrie. Prin definiție, sindromul de hiperventilație (sindromul Da Costa) se manifestă prin hiperventilație acută și cronică. Se caracterizează prin atacuri scurte, explozive, de respirații profunde sau hiperpnee marcată.
Ca urmare, apar modificări biochimice, vasomotorii și neuromusculare, cum ar fi tremor la nivelul feței, mâinilor și picioarelor, ajungând la convulsii tetanice, atacuri de slăbiciune musculară la nivelul mușchilor striați transversal, până la paralizie, amețeli, slăbiciune generală, uscăciune în membrana mucoasă a gurii, palpitații și tendință de colaps.
Pacienții au adesea senzații neplăcute despre propria respirație, „foame de aer”, o senzație de sufocare și durere în zona inimii.
– Care sunt cauzele acestui tip de sindrom și cum afectează el procesele din corpul uman?
– In centrul sindromului de hiperventilatie se afla tulburari de origine nervoasa centrala si neurovegetativa. Hiperventilația duce la hipocapnie exprimată variat, alcaloză, aport redus de sânge cerebral și tulburări metabolice ulterioare în structurile creierului.
Într-o stare de hiperventilație, volumul minut al aerului inspirat și expirat este mai mult decât necesar pentru starea biologică în acest moment. Acest tip de respirație seamănă cu respirația normală care însoțește efortul fizic. Motivul pentru aceasta este suprasolicitarea emoțională însoțită de frică, iar hiperventilația prelungită induce nevroza fricii.
– Poate sindromul de hiperventilație să mimeze alte boli?
– Simptomele de dificultăți de respirație, amețeli, dureri în piept, slăbiciune generală și întuneric pot imita un atac de astm bronșic, atac de cord și sindrom de detresă respiratorie acută. Potrivit unui număr de studii, frica și depresia pot avea un impact asupra funcției ventilatorii.
În acest sens, factorul emoțional poate explica și respirația neregulată observată în timpul repausului fizic. Un exemplu al modului în care factorii emoționali sunt implicați și în controlul respirației este așa-numitul hiperventilație ușoară, care se observă la persoanele bolnave nevrotic.
Dr. Rumen Batakchiev
– Care este relația dintre diferitele stări emoționale și modul de respirație?
– Nu este o coincidență faptul că grecii antici au folosit același cuvânt pentru diafragmă și psihic – „phren”. Respirația la pacienții depresivi este suprimată, iar în tulburările maniacale – accelerată. Când pericolul s-a terminat, toată lumea „oftă uşurată” iar când este frică, „ni se prinde respiraţia”. Oamenii ostili și furioși respiră rapid.
Fiecare emoție sau chiar un gând viu oprește respirația, timp în care este adesea încordată, pe lângă diafragmă, și mușchii spatelui și abdomenului. Respirația necorespunzătoare poate fi asociată cu mai multe experiențe ireale și pur subiective. Prima experiență „ireală” este că activitatea de respirație nu are loc în mod conștient și persoana în cauză are senzația că este respirată.
Oftat profund se caracterizează prin mișcări de respirație prelungite, care, spre deosebire de normal, se simt ca o respirație maximă profundă, obositoare, repetată la intervale frecvente. Se crede că este o manifestare a nevrozei de epuizare, care apare după efort și dezamăgire fără rezultat.
– La ce specialist ar trebui sa apelam in astfel de cazuri?
– Diagnosticul poate fi dovedit după consultarea unui medic pneumolog și a unui psihiatru. Rolul pneumologului este de a exclude alte boli pulmonare active ca cauză a dificultății respiratorii.
– Și care este tratamentul?
– Scopul este reducerea sau eliminarea completă a atacurilor de dificultăți de respirație, tuse, sughiț – adică restabilirea în general a respirației ritmice normale. Este, pe de o parte, simptomatică și urmărește corectarea oricărei abateri prin mijloace medicinale și nemedicinale. Pe de altă parte, impactul este parțial etiologic – asupra elementului psihogen, care este în cea mai mare măsură cauza afecțiunii. Scopul acestui tratament este de a copia condițiile care duc la generarea de frică, anxietate etc.
Embolia pulmonară apare, de asemenea, cu dificultăți severe de respirație și tuse
Ele sunt punctul de plecare în deblocarea tulburărilor respiratorii psihogene. În acest scop se aplică comunicarea terapeutică, în care pacienții își formulează protestul în cuvinte, sau îl înlocuiesc cu o altă metodă în situația psihotraumatizantă relevantă.
O altă modalitate de influențare este psihoterapia reconstructivă, a cărei sarcină este modificarea conflictului insolubil. Prin metodele psihoterapiei raționale, pacienții învață că sănătatea sau viața lor nu este în pericol, iar antrenamentul autogen realizează relaxarea și reglarea ritmului respirator și, în consecință, diluarea și încetarea tusei și sughițului.
Alte metode de influențare utilizate sunt: antrenamentul psihosomatic, desfășurat pe fundalul muzicii, terapia psihanalitică, precum și psihoterapia de grup, permițând construirea empatiei între persoane cu plângeri și probleme similare. Farmacoterapia se aplică la pacienții cu manifestări psihopatologice pronunțate, utilizând în principal medicamente anxiolitice și antidepresive.
Activitățile de reabilitare sunt potrivite în special pentru cei care suferă de stări de anxietate și depresie reactivă. Pe lângă reabilitarea mentală, fizică este esențială pentru impactul stării psiho-emoționale. Metodele menționate mai sus, precum și exercițiile de respirație, ar putea ajuta pacientul să-și dezvolte un sentiment de control, permițându-i să reducă frica.
Ambele abordări de reabilitare pot produce rezultate bune în reducerea sensibilității pacientului la simptomele respiratorii în cauză. Sprijinul psihosocial își are locul și în procesul de vindecare, deoarece în cursul bolii, autoizolarea pacienților crește, cercul lor social este restrâns, drept urmare se raportează că se deteriorează și stima de sine.
Delyana UZUNOVA
